Blog

Category: Poezia, vers al Copilăriei și al Bătrâneții, cu Timpul și Iubirea dansând în jurul celor două.

Daniela Maria Ciobanu

FLUTURII Fluturii sunt vis etern Ce trăiesc numai o zi, Dar în clipa efemeră Dăinuie în veșnicii. Nu se tem de ploi mărunte Nici de

Daniela Maria Ciobanu

Viața Viața, Doamne,Ce frântură de anotimp!Căci nu vrea ca să mai steaNici măcar pentru un timp. Iar cu clipele trecute,Printre atâtea ierni uitate,Rămân doar amintirile,Mai

Daniela Maria Ciobanu

Copile Rămâi o clipă aici în prag,Rămâi la mine acasă!Nu mă lăsa cu doru-mi drag,Copilărie aleasă! Rămâi cu mine un moment,Ca inocența pură,Să nu dispară

Daniela Maria Ciobanu

EMOȚIE Omul este o poveste,Un roman fără sfârşit,E o carte ce rămâneDincolo de infinit. O emoţie, e un zâmbet,O comoară în culori.Asta-i omul care râdeChiar

Daniela Maria Ciobanu

ATÂTA PRIMĂVARĂ Fiecare zi înseamnă primăvară,Iar fiecare clipă puţin mărgăritar,Căci nici vremea de vine,Fie ea amară,Nu poate şterge acele culoriGăsite aşa rar. Şi, Doamne, câte

Daniela Maria Ciobanu

PICTURA Pictez cerul, Chiar de doare, Printre nori şi galaxii, Poate o să aduc culoare Stelelor, uitate, vii. • Creionez chiar de nu pot, Căci

Daniela Maria Ciobanu

DOAR O POEZIE Sărbători cu părul nins, Şi cu ochii cenuşii. Doamne,ce frumoasă era iarna Atunci când eram copii! • Totul era mult mai simplu,

Daniela Maria Ciobanu

ACASĂ Iarna a venit, Zăpadă e afară. În casă este linişte, Miros de scorţişoară. • Colindele se aud, Tăcute printre timp, E iarnă afară şi

Daniela Maria Ciobanu

SUNTEM IARNĂ Este azi prima ninsoare, Când fulgii vorbesc senin, Printr-un dans feeric care Mângâie inima lin. • Peste tot e linişte. Doar zăpada ce

Daniela Maria Ciobanu

UN RĂSĂRIT ŞI UN APUS Răsăritul sau apusul, Două lumi ce nu pot sta, Zilnic pictează poveşti Cum ţi-e zilnic inima. • Iară toamna-i autorul,