Ioana Dumitru
„Colecționez șoapte cu pene și le închid în colivia minții. Captivitatea le transformă în monștri de ceară ce se topesc și evadează pe hârtie. Cuvintele urlă pe alocuri în agonie, vor să se reinventeze. Proza îmi plânge cu lacrimi de cretă și râde zgomotos cu zâmbete de curcubeu.Versurile îmi țin doliu și post negru. Veți păși în poezia mea ca într-un cimitir, printre morminte de doruri și cruci ale iubirilor neîmpărtășite, în jurul cărora au răsărit, curios, ghioceii. Îmi place să fiu ludică în dragoste și tragică în moarte: iubim până murim și murim iubind. Creația mea este o mare Întristare, dar și o mare Victorie, întrucât atunci când am căzut spiritual în hăul fără de sfârșit al depresiei, ea m-a ridicat la înălțimi palpabile – șopotul devine o cântare de gânduri cristaline. Condeiul vindecă, încă, răni vechi: sunt prizoniera încuiată în colivia cu șoapte … deschide-(m)i ușa!”
Urmăriți în continuare evoluția scriitoarei și faceți cunoștință cu persoana din spatele rubricii accesând:
Vă invităm cu drag să parcurgeți creațiile scriitoarei accesând butoanele de mai jos: