Blanc

Bună! În cazul în care cauți un nume după care să mă strigi, îmi poți spune Blanc. Sunt pasionată de tot ce ține de artă (aici includ și cărțile), de la muzică până la arhitectură și sculptură. Mai mult, sunt interesată de diverse domenii precum limbile străine, medicina- psihiatria și neurologia, psihologia, mitologia, astronomia, astrologia, geografia, istoria și filozofia. Sunt genul de persoană căruia îi place să învețe cât mai multe despre lucruri interesante, utile, lucruri care îmi plac. Știu mai puține informații despre unele pasiuni și mai multe despre altele. Sunt creativă, ador natura și îmi doresc ca în viitor să am o casă undeva cât mai departe de oraș și aglomerație, unde să ascult liniștea. Scriu atunci când nu pot vorbi, atunci când nu are cine să mă asculte, atunci când e prea mult sau atunci când am nevoie de răspunsuri de la mine. Sunt o persoană liniștită și retrasă în propria lume și propriile gânduri în mare parte din timp, dar cei care nu mă cunosc mă pot vedea rece sau intimidantă. Modul în care scriu eu poezii nu este unul pompos, este unul în care mă exprim prin cuvinte simple, scriind emoțiile și gândurile care mă încearcă în momentele respective.Nimeni nu mă cunoaște în totalitate, iar ce am scris aici este 30% din mine.”
Câteva citate care îmi plac:
„Mintea trebuie să fie mai puternică decât sentimentele tale.
„Fericirea este atinsă atunci când încetezi să mai aștepți ca aceasta să se întâmple și faci pași pentru a o face.”
„Gândurile negative nu îți vor oferi niciodată o viață pozitivă.”
„Timpul pe care îți place săl pierzi nu este timp pierdut.” – John Lennon
„Fericirea vieții tale depinde de calitatea gândurilor tale.” – Marcus Aurelius „
Cunoașterea înseamnă putere.” – Sir Francis Bacon
„Nu fi ocupat: fii productiv.”
„Ești ceea ce faci, nu ceea ce spui că vei face.” – Carl Gustav Jung „
Nicio persoană nu este liberă care nu este stăpână pe sine.” – Epictet
„Cea mai mare strălucire este cea din interior.”


Urmăriți în continuare evoluția scriitoarei și faceți cunoștință cu persoana din spatele rubricii accesând:


Vă invităm cu drag să parcurgeți creațiile scriitoarei accesând butoanele de mai jos:











Lasă un răspuns