Blog

Un scurt poem Sunt natură și din natură mă nasc. Mi părul făcut din crengi de salcie lungi Și mi-s degetele fine precum atingerea vântului.

Zbor de noapte Ai rămas singură, Frumoasă domnișoară. Trebuie să stai acum Să-ți cureți frumos aripile Și să zbori apoi fără cusur. Trebuie să-ți cânți

Pe timp de noapte Nu mi-ai spus niciodată că sunt făcută din întuneric, Ci m-ai venerat ca pe o zeiță a luminii. M-ai convins că

Un vis Îmi cântă noaptea, ca să mă liniștească Și îmi e luna sfetnic. I-am spus ei despre amor Și Soarelui despre credință. E seară,

Etern Luna a iubit Soarele Și s-a format un întreg univers. Copacii le-au fost urmași, Iar din copaci ne-am născut noi. Odată cu ploaia plângem

Ai aprins stelele Ai aprins stelele cu inima mea, Ai umplut lacul cu iubirea ta. O iubire. Dar ce iubire? Una pe care nimeni nu

Mama –Cuvânt sfânt, ce te alină.Mama-Ființă de iubire plină.Mama-O iubire infintă.Mama-Acea persoană ce te alintă.Mama-Un bilet rapid de zborSpre meleaguri uimitoare.Mama-Cea ce te face să

Captivă Cer cu stele-ntunecate, Gânduri negre, -ncețoșate, Gânduri transpuse prin sexte. Multe-s scoase din conteste. Sabie înfiptă-n coaste, Fapte cu-ntipăriri vaste. Enigme-par dintr-o poveste, Visuri

Sfârșit Pământu’-i acoperit de întuneric, Singurătatea-i învelită în tăcere. Stratul de ozon încet se risipește, Plămânii-s înecați de fumul toxic. • Ființe imobile sunt decapitate,

Să-ți fiu Să-ți fiu destin De ce mi-e mintea așa pustie Și inima așa de blândă? De ce iubirea ne e stafie Și esența sângerândă?