Pe timp de noapte

Nu mi-ai spus niciodată că sunt făcută din întuneric,

Ci m-ai venerat ca pe o zeiță a luminii. M-ai convins că sunt bună așa cum sunt,

Nu mi-ai dat voie să cresc.

M-ai ținut doar pentru tine și m-ai făcut invizibilă pentru restul lumii.

Înțeleg acum de ce aveam voie să trăiesc doar pe timp de noapte.

Mă camuflam perfect în cerul negru cu stelele lui ce-mi erau cicatrici.

Am crezut că‐ți sunt lumină,

Precum Soarele pe timp de zi.

Așa mi-ai zis.

Dar era doar ocazia perfectă de a fi una cu neantul.

Mă vindec cu întunericul din min(t)e,

Când tu mă rănești neîncetat cu strălucirea ce îmi îmbracă esența.

M-ai numit Afrodita când eu,

De fapt,

Eram reîncarnarea lui Erebus.