mărturisire sunt așa de eu în preajma ta, îmi pot permite să simt asta; te privesc și tot ce vad e artă, mereu îți pictez
Blog
Category: Sufletul meu e artă
nedreptate sătulă de superstiții străvechi, aș vrea să pot trăi în pace; dar cei ce cred în ele, îmi oferă doar dispreț, uneori chiar și
rațiunea încearcă să își facă loc printre atâtea sentimente; • cândva iubeam așa mult toamna, azi o simt atât de diferită, de amară, oare mi-a
doar un moment pe drumul acoperit de frunze, s-au pierdut atâtea gânduri; a auzit nenumărate scuze, ce au dispărut printre rânduri! • dintr-un moment de
Oare? Oare știi tu toamnă, Câte lacrimi ai ascuns? S-au dat demult dispărute Căci au pierit către apus! • Oare știi tu toamnă, Câți oameni
halucinații totul e înconjurat de ceață mă simt ca într-un coșmar; cei din jur parcă-s de gheață, dar nici măcar nu văd clar! • frigul
Mascată nebunie când n-aveam nici un semn,am simtit după mult timp fricade a pierde, te simțeam bine,dar dacă mă înșela inima?dacă era controlată de minte?șimteam
Cutie de chibrituri mă joc cu-n chibrit și avertismentele se țin lanț, pare că aș porni un incendiu deși abia am o flacără, dar o
Dezechilibru psihic se simțea frântă, ochii abia îi ținea deschiși privirea-i părea extenuată; mintea îi juca feste, trist, inima era confuză și debusolată: ea era
Sfârșit de august Pe sfârșit așa de august, Parcă ar merge o îmbrățișare, Poate ar trece tot ce a fost, Și n-ar mai fi nici