În numele fericirii Numesc rai tot ce iubesc Îmi pun dorințele pe un piedestal, Și le aprind cu fapte mari Aștept scântei să mă cuprindă,
Blog
Category: Unicornul interior
februarie 6, 2023
Magia stelelor Rochie de perle cerești, ce te-ai îmbrățișat cu universul negru ca abanosul, într-o dragoste tipărită de galaxii, mimată de astre și cântată de
februarie 6, 2023
Pietrificat Zeci de cioburi mi se adâncesc sub piele Mi-au stors toate puterile, Nu știu ce să fac, oftez… Simțurile mi se duc, Cred că
februarie 6, 2023
Salvarea mea Din lagărul de spini în care m-am tăiat de atâtea ori, îngerul meu a decis să mă salveze, S-a coborât din cer și
februarie 6, 2023
Iubire din povești Și dintre atâtea stele, eu am ales să mă îndrăgostesc de un muritor. Dar, parcă ne cunoșteam de o viață întreagă… Ne
februarie 6, 2023
Prima iubire Ce poveste minunată, cu petale de flori presată, Este a noastră întâlnire, la lună eu m-am rugat Și pe soare l-am mângâiat, arătându-mi