Magia stelelor
Rochie de perle cerești, ce te-ai îmbrățișat cu universul negru ca abanosul, într-o dragoste tipărită de galaxii, mimată de astre și cântată de sateliți… Sunteți mari comori pe cerul strecurat de culoare și dominat de voi, stele împărătești. Atât de falnice comori, încât nici strălucirea diamantelor nu v-ar putea lua din valoare. Vă sărutați cu cerul în fiecare noapte, sub lumina felinarelor tăcute. Și martori vă sunt planetele, nașii supratereștrii care vă cunună sub clar de lună. Conexiunea voastră nu se cumpără, ci se cultivă în fiecare zi… Ne ciondănim pe timp de zi, dar în fiecare seară adormim sub același cer.