A trecut un an A trecut un an de când ai așternut toamna în sufletul meu și-am ales să pun lacăt acestui capitol din viața
Blog
Day: februarie 8, 2023
De la suferință la fericire Gâtul fericirii era strangulat de suferință pe când toată viața mea era obscură căci frigul întunericului îmi apăsa venele cave
Primul dans Ai pășit în fața mea și privindu-mă în ochii mei în care se răsfrângea o mare de suferință, ai dărâmat zidul ce reprezenta
Sentință Am mângâiat lama suferinței Ascuțită de răutatea celor din jur Și am lăsat-o să atingă sufletul Torturându-l încetul cu încetul Pentru a comite crima
Noiembrie E noiembrie Și suntem și noi Purtați de abisul mării de iubire Ce s-a așternut În sufletele noastre puerile. • E noiembrie Și suntem
Cum să-ți spun…? Cum să îți spun Că ești soarele Ce a răsărit pe cerul meu Când m-ai privit în ochi Pentru prima dată? •
Când te-am privit în ochi Când te-am privit în ochi, Sufletul meu s-a metamorfozat În Universul iubirii Căruia i-ai oferit dulcea sărutare Pentru a putea
Spune-mi Spune-mi, iubire Că vom rămâne împreună, Chiar de se vor dezlănțui ploi Și că o să le pictăm În culori pastelate În timp ce
Noi doi Noi doi Și o primă privire Ce-a dărâmat Infernul din suflet Pentru a zidi un imperiu Al iubirii eterne. • Noi doi, O
Privire Ochii tăi sunt două stele Ce luminează în noapte, Dând naștere unei galaxii În sufletul meu pueril Ce cândva a fost încredințat nefericirii, Scriindu-mi