Sentință

Am mângâiat lama suferinței

Ascuțită de răutatea celor din jur

Și am lăsat-o să atingă sufletul

Torturându-l încetul cu încetul

Pentru a comite crima

De care am fugit toată viața,

Lăsându-l să zacă 

Pe asfaltul rece al insecurităților

Și toate acestea până când am ridicat ochii

Către cerul senin

Și am întins mâna pentru a cere ajutorul divin

Pe care l-am primit

Căci am citit privirea ta profundă ca pe o carte,

Pe nerăsuflate și am aflat răspunsul enigmei vieții:

,,Oare ce pedeapsă merit pentru omor premeditat? „

Și tu, cuprinzându-mi inima cu brațele tale 

Mi-ai șoptit la ureche că mi-am primit sentința iubirii,

Urmând să fiu condamnată pe viață la fericire,

Iar eu mi-am lipit capul de pieptul tău

Auzindu-ți inima tresărind

Și am gustat dulcele pedepsei, aprinzând vise de iubire în inconștient.