Am trăit între pereții de sticlă Ce singură i-am ridicat în jurul meu Ferindu-mă de iubire mereu Ce credeam că cu suferința e soră, Însă
Blog
Category: Pe aripile vieții
Anotimp Se spune că primăvara readuce totul la viață Și deși stau în fața oglinzii, parcă inima mi-i moartă, Mă privesc sperând că în frumoasa
Credeam că iubirea-i noțiune deșartă Până când ai apărut tu Și ai făcut din iubire artă, Iubindu-mă numai tu… Ești ceea ce am visat o
Te aștept pe o stea Chiar și-o veșnicie Căci port în suflet iubirea ce lumea o uimea. Chiar de-i vreo urgie Nu-mi voi pierde palida
Draga mea iubire, Ce plutești cu mine pe mare Unde ai fost ascunsă până acum Când căutam cu disperare iubire pe drum? De ce ai
Un an Ianuarie, Ne rugăm pentru un nou început… Februarie, Să o luăm de la capăt nu am putut… Martie, Primăvara vine, însă în suflet
A trecut un an A trecut un an de când ai așternut toamna în sufletul meu și-am ales să pun lacăt acestui capitol din viața
De la suferință la fericire Gâtul fericirii era strangulat de suferință pe când toată viața mea era obscură căci frigul întunericului îmi apăsa venele cave
Primul dans Ai pășit în fața mea și privindu-mă în ochii mei în care se răsfrângea o mare de suferință, ai dărâmat zidul ce reprezenta
Sentință Am mângâiat lama suferinței Ascuțită de răutatea celor din jur Și am lăsat-o să atingă sufletul Torturându-l încetul cu încetul Pentru a comite crima