Am trăit între pereții de sticlă

Ce singură i-am ridicat în jurul meu

Ferindu-mă de iubire mereu

Ce credeam că cu suferința e soră,

Însă ai apărut și ai spart rezistenții pereți

Dând culoare sufletului meu fragil

Ce veșnic se simțea umil

Lăsându-i pe cei din jur uimiți.

Mi-ai arătat că a iubi este cu putință,

Iar din inimă îmi curge poezie

Simțind veșnic tainica feerie,

Dar eu preferam să tratez totul cu dureroasă nonșalanță…

Azi strâng în mâini invincibila sabie a iubirii,

Fiind chiar tu motivul pentru care încerc din nou,

Chiar dacă vreau să rămân intactă precum un bibelou,

Însă nu mai pot face față tainicei tăceri,

Ci doar fac față nevoii de tine,

Ce a depășit frica de iubire, dar totuși și de singurătate.

Când sunt lângă tine nu am nicio sângerie insecuritate,

Doar în visul sărutărilor tale mi-e bine.