dulce revedere cât de dulce vă poate fi revederea, când distanța a costat atât de mult? așa de plăcută vă este și atingerea, căci v-au
Blog
Category: Sufletul meu e artă
curs firesc mă înec în valuri de gânduri, dar nu posed nici măcar unul; caut ceva printre atâtea rânduri, de dacă jucam șah eram nebunul!
curs firesc mă înec în valuri de gânduri, dar nu posed nici măcar unul; caut ceva printre atâtea rânduri, de dacă jucam șah eram nebunul!
regret obișnuiam să-mi alung inima, printre picăturile de ploaie; mi se zicea că face pe victima, dar ea zăcea-n liniște pe foaie! • îmi închipuiam
imaginație și alunec într-un gol,mă rostogolesc încet;nu simt niciun pericol,doar o apăsare-n suflet! și mă pierd la coborâre,încerc să mă salvez;cam bat spre retragere,de teamă
Falsă comedie Dorul a plecat departe, Nu a mai trecut pe aici; N-a reușit să mă ierte, Am avut prea multe frici! • Acea teama
Iluzie Întind mâna către o umbră Când să o ating, dispare!Avea o prezență sumbră,Ce încerca să mă doboare. Privesc atentă în jur și aștept,Nu mi se
condamnare îmi pierdeam mințile, ce trist, că așa mă vedeam doar eu; poate-i de la un suflet de artist, uneori cu emoțiile e mai greu;
Of, inimă! Bate inimă, bate tare, Știu că îți este teamă! Pericolul nu-i așa mare, Dar tu îl bagi de seamă! • Cauți să scapi
iluzii timpul trece, nu te așteaptă, degeaba mai privești în trecut; știi bine că ai comis o faptă, care nu ți-a lăsat nimic plăcut! •