2. Uitare
Dacă ai scrie câteva cuvinte despre povestea din spatele unei fotografii, ar fi relevantă? Dacă nu, atunci oprește-te acolo. Nu o arăta nimănui și șterge-o. Nu lăsa oamenii să vadă nimicul tău. Măcar încearcă să le captezi atenția. Nu asta vrei?
Rețelele sociale sunt mijlocul perfect de comunicare pentru a arăta inexpresivitate, doleanță li indiferență. Fotografiile pot fi făcute oricând, de oricine, cu orice telefon nu foarte performant. Lucrurile esențiale nu sunt vizibile, iar acest lucru am să încerc să-l explic.
Spontan am decis să fac o ședință foto și am ales ca locație o pădure care putea fi ușor confundată cu o mare de aburi calzi și risipiți. M-am învârtit ceva vreme pe o cărare până când am găsit decorul perfect, am reglat aparatul pentru a se potrivi cu lumina și culorile peisajului și, cu toate acestea, greu mi-a fost să fiu fotogenică. Haina pe care o purtam nu era a mea, nu eram machiată aproape deloc, dar părul a reușit să mă salveze. Aveam cearcăne la ochi din cauza oboselii apăsătoare care mă bântuia din cauza sezonului rece, dar pe care am încercat să le ascund după un zâmbet strâmb. De multe ori am încercat să imit limbajul altor corpuri și să mă încăpățânez să uit complet de naturalețea mișcărilor mele. În acea seară mi-am abandonat corpul gravitației și m-am simțit din nou eu, aceea pe care nu o mai voiam, dar căreia reînvierea o așteptam de mult, inevitabilă.
Lucrurile esențiale nu se văd… se simt. Cu ocazia asta te întreb, pe tine, când ai atins ultima dată scoarța unui copac? Sau când ai inspirat ultima dată aerul înăbușitor al unei păduri? Dar când ai atins blănița ca de satin a unei pisici care a venit miloasă la tine?
Îți amintești ziua în care ți-ai dat ultima dată capul pe spate și te-ai uitat să vezi dacă cerul încă mai e acolo? Când ai pășit în frunzișul umed și tâți s-au lipit frunze uscate de tălpile încălțărilor? Ți-a fost frică vreodată că vei călca o vietate care se ascunde sub același frunziș și ai început să calci mai cu grijă?
Uitasem de mine, dar m-am regăsit sub o frunză uscată, de abia respirând și strigând mut după ajutor. M-am abandonat unei cauze pierdute și am uitat unde să mă mai caut. Iar acea frunză a sfârșit sub tălpile murdare a unui cuiva.
Cum să nu mai știu cum se simte o scoarță de copac?