Mahika, lacrimi roșiatice-ți vărs în nucleu

Vidas furtivas, a mai plâns un om; s-au mai răsucit încă o pereche de plămâni înecați în apa îmbuteliată cu gust sărat de lacrimi – încă

un bărbat cu buze tremurânde și chip brăzdat de lama adâncă a iubirii – un altul.

Să trăiască morții! Căci mort ești dacă nu iubești, a spus scheletele din mormânt.

Așa că tu să-mi fii mie vin, ca să mă-mbăt în dragostea ta. Chiar de acum tu m-ai lăsat cu paharul gol și ochii plini, te implor, ca de la om rănit la femeie vicleană, te implor să faci vrajă inversă, să răsucești altfel bagheta în pieptul meu rece și ud, și să mă iubești cu dor. – Căci cum poate, în cele din urmă, un om mort ca mine, să iubească din nou?

Mahika, s-a simțit corect doar să mor în fața ta, decât să mă nasc din nou.