Furtuni interioare

Lași urme în suflet ca pașii pe nisipul umed sărutat de marea înspumată.

Lași urme pe piele ca acele nemiloase ale unui tatuator nebun de iubire.

Lași urme pe inimă ca o grea operație ce-mi decide viața.

Lași totul în urmă precum un fulger își lasă în trecut tunetul.

Lași cioburi de cristal să-mi brăzdeze fața până ce lacrimi de sânge îți plâng plecarea.

Mi-ai străpuns trupul, din creștet până-n tălpi, și m-ai umplut de tine, lăsând și cea mai mică fibră a firii mele… scrum.

Nu-ți văd nici umbra în întuneric. Ești lângă mine! Te simt!… dar de fapt, am devenit doar unul.

A fulgerat cerul cu iubire și mi-a pătruns pieptul.

Ce rău ți-a făcut uitarea de n-o lași liberă?

Dă-mi uitarea!

Știu să mă descurc mai bine cu ea decât cu tine.

Dă-mi drumul!

Dă-mi drumul din lanțurile amintirii tale ce mă fac să tresar la fiecare încercare de a trece peste tine.

De ce nu-mi lași în pace nemurirea?

De ce mă lași să mi-se prelingă viața-n durere precum ceara unei lumânări aprinse?

Lasă-mi rănile spre vindecare și hai să fim unul pentru celălalt…

Doar un fulger ce-și lasă tunetul în spate… pe cerul astăzi senin.