Ceață

Au căzut iar norii pe pământ, au venit să îl sărute. Revederile sunt atât de dulci, iar despărțirile atât de dureroase. Atunci când totul e trist în jur… până și pământul plânge sub picioarele noastre. Doar cerul îi poate auzi și vedea suferința. Oamenii sunt orbi, iar tot ce fac e să îl calce în picioare.

Tu, omule, când i-ai dat pământului ultima dată o sărutare? Îi aparținem lui nu doar atunci când ne afundăm în el, îi aparținem de când ne este scrisă povestea, poate dinainte să ne naștem, când suntem în cer. Când pământul e trist, norii coboară să îl îmbrățișeze. Când cerul e trist trimite lacrimi pământului să le sărute. Când picăturile de ploaie se izbesc de sol, cerul simte că nu e singur. Nu vezi în fața ochilor de ceață și te cuprinde mânia, dar tu poți să vezi printre-ți genele pline de lacrimi?

Nu te mânia că durerea pământului te împiedică să te simți în siguranță, durerea ta nu l-a împiedicat pe el să aibă grijă de noi. Deschide ochii și ajută-l pe cel ce e în suferință. Căci atunci când totul devine trist și încețoșat… așa e în cer, așa e și pe Pământ.