Timp

Timpul nu avea răbdare. Ne-a lăsat în urmă pentru a ne regăsi bucățile pierdute din noi. Eu mi-am pierdut sufletul cândva. Pe drumul tău spre vindecare mi l-ai găsit și l-ai prins într-o oglindă. Mă reflect acum în pieptul celui în mâinile căruia îmi vedeam viitorul. Se pare că nu vrei să-mi dai drumul, să mă întregesc și să merg mai departe. De ce îmi ții sufletul captiv? În loc să-ți cauți ce îți aparține, ți-ai umplut golurile reci dintre coaste cu petice din mine, iar pe mine m-ai lăsat incompletă. Ai spus că timpul rezolvă tot, dar nu am auzit niciodată pe cineva să laude timpul. Au fost doar mâinile altor persoane ce au ținut strâns de răni până s-au vindecat. Răni provocate de oglinzi sparte spre eliberarea sufletelor rătăcite de iubirile incomplete. Iar primul pas către rătăcire este privitul peste umăr, ce rost are o privire aruncată în trecut? Să te privești în oglindă pentru a mia oară și să vezi propria-ți vinovăție cum îți surâde hain? Să nu-ți recunoști chipul umbrit umblat prin timp? Sparge-o, fă-ți răni sângerânde și stinge cu lacrimi focul ce arde ca iadul în inima ta. Timpul oricum nu va avea răbdare…