Sub un felinar

„Îmi petreceam timpul sub un felinar uitat de lume situat la marginea parcului. Era o seară liniștită, caldă, corespunzătoare unui sfârșit glorios de vară. Făceam obișnuita plimbare de la ora șapte seara. Mai treceau din când în când niște prieteni vechi, să mai depănăm amintiri din copilărie. Ne amuzam foarte tare. Dar după plecarea lor deveneam mai trist, mai singur, pentru că știam că va trece un timp până când mă vor vizita din nou. Se mai apropia câte un necunoscut, dar era chemat imediat de gașcă lui la lumina unui alt felinar, într-un loc mai populat de lume. Nu voiam să-mi părăsesc felinarul, dar nici singurătatea nu mă făcea prea fericit. Am plecat la o plimbare scurtă în întunericul ce s-a așternut printre copaci. Mă gândeam oare cât timp mai am de trăit, nimic nu mă speria mai tare decât o eternitate singur. Mă întorc la felinar să fac un ultim înconjor din această seară și o văd pe ea. Plutea în lumina felinarului ca un înger la poarta raiului. Mă apropii timid. Cum destinul nu e de partea mea în acest moment, clipesc, iar ea dispare alături de un altul. Până la urma urmei sunt un simplu țânțar.”