Întunericul din min(t)e – final fericit

degetele îmi tremură peste tastatură.

inima îmi dictează, însă rațiunea se opune.

bătăile alerte ale ceasului vechi indică

faptul că este prea târziu să mai încerc.

este ora unu și un an și jumătate fără tine.

mi-ar fi plăcut să te mai pot deranja cândva,

dar am înțeles că nu are rost,

ție îți este bine, iar eu nu o duc rău,

de ce să stric asta?

ne-am promis cândva să nu renunțăm,

dar tind să cred acum că promisiunile există

doar pentru a fi încălcate.

mi-am promis să îți dedic un întreg volum,

dar astăzi nu ți-aș mai scrie nici măcar o poezie.

tu nu știi să citești.

durerea. iubirea. absolutul.

tu nu știi să citești.

ți-ai condiționat existența,

filtrând-o prin capacitatea ta de a empatiza.

tu ai crezut în mine.

•

tu ai știut întotdeauna că dacă vei încerca să mă ucizi,

eu am să renasc. sunt bine.

mulțumesc pentru toate dățile în care ai fi vrut să știi

dacă și cu cine sunt, dar nu ai putut.

nimeni nu ți-a povestit despre tânăra pe care ai abandonat-o

într-acel apartament imens, străin,

tânără ce a sărit de la etajul trei.

nu a supraviețuit, dar a aflat cât de sus poate să zboare.

să nu regreți. sunt goală de tine.

nu mai există noi.

din locul în care privesc acum înspre trecut

pot înțelege altfel de ce nu m-ai iubit.

nu am întrebări de pus, nici nu aștept răspunsuri.

nu contează cine dintre noi a câștigat,

mă bucur doar de acest final, întunericul din mine a pierit.