Încă o iubesc

— Ce mai știi despre ea?

— Nimic.

— Ești sigur de asta? Vrei să mai încercăm o dată?

El tace.

— Ai vreo veste de la ea?

— Doar un mesaj în care își cere scuze pentru tot. În final mă asigură că este bine.

— Consideri că există motive pentru care și-ar cere scuze, chiar și printr-un mesaj?

— Motive? Da, ar fi avut… Destule. Însă a ales cea mai patetică cale de a o face. Nu a avut măcar bunul simț să mă privească în ochii, înainte de a pleca.

— I-ai fi permis să plece?

— Nu o puteam forța să rămână. Dacă sentimentele mele pentru ea și tot ce ne-a legat, nu au putut-o opri, orice altă încercare avea să fie în zadar.

— Când ai văzut-o ultima dată?

— Cu câteva luni în urmă…

— Cum ți-o amintești?

— Diferită. Deși părea neschimbată, fata pe care o iubeam cândva a dispărut. I-am recunoscut doar ochii săi albaștri, din tot ce îmi aminteam. În fața mea se afla o tânără ce zâmbea, cu și din tot sufletul, iar motivul nu eram eu, ci bărbatul ce o ținea de mână.

— Presupun că te-a durut să o vezi cu altcineva.

— M-a durut când m-a privit ca pe un străin. Dar când i-am văzut împreună, am știut că merită să fie fericită, chiar dacă nu alături de mine.

— Dar de ce te afli acum aici?

— Pentru că aș fi vrut să îi vorbesc, dar ea nu este aici. Iar dac-ar fi fost, nu ar mai fi contat…

— Ce i-ai spune, dacă ai știi că mai contează încă?

— I-aș spune că uneori îmi este atât de dor de ea, și i-aș mai spune că îi doresc tot binele din lume, pentru că îl merită. I-aș spune că nu are de ce să se scuze. Am fost fericiți împreună, iar la momentul respectiv, mi-a completat lumea toată. I-aș mulțumi pentru amintiri și aș încuraja-o să le depoziteze pe toate în sufletul meu, deoarece le voi păstra cu grijă. Și i-aș mai spune că încă am aceeași adresă. M-ar putea vizita ori de câte ori are nevoie de cineva de încredere. Aș îmbrățișa-o strâns la piept și i-aș oferi libertatea de care are nevoie.

— Impresionant. Dar spune-mi acum, ce te oprește să îi transmiți toate acestea?

— Faptul că încă o iubesc…”