Amor, rubin

Un strigăt surd se-aude-n cosmos, 

Oh, Amorule, ești chiar tu! 

Un Phoenix îmbătat în propria-i suferință,

Cu pene aurii, plutind agale.

Acoperit cu sânge pur, fierbinte, 

Iar capu-ncoronat cu flăcări…

Zeu ce se-ascunde printre corpuri moarte, 

Lasând în urma-i cumplita ardoare…

•

Chemările tale dulci mă înfioară, 

Și mă răpesc ca pe-o persefonă, 

Ochii tăi de safir mă hipnotizează,

Văd râuri șiroind prin ei. 

Privirea fermecată mă fixează

Iar trupul mi-e încolțit de ale tale brațe.

Și mă desprinzi c-un sărut vermilion…

•

Vrei să fugi acum, dar unde oare? 

Nu uita că Demiurgul ți-a promis

O clipă de iubire, apoi abis. 

Penele ți se preschimba-n alb, 

Flacăra își pierde din putere.

Se-nalță fumul peste toate, 

Iar ochii ți se evaporă, lumină! 

Glasul tău de odinioară

Se schimbă într-un lung ecou…

•

Ai plecat într-o altă viață, într-o altă lume

Iar eu rămân aici, nu mi-e permis să vin cu tine.

Oh, Zeule, primește-mă-n brațe

Și arde-mi sufletul în flăcările tale!

•

Aș vrea să mai renască înc-odată

Amorul meu, rubinul meu…