Al VI-lea simț al întunericului (fragment)

În final, am fost capturată. Am fost prinsă de întunericul căruia cei mai mulți oameni i se dăruiau drept ofrande. Atunci am înțeles că întunericul era alcătuit doar din oameni și avea scopul de a-i distruge pe cei care încă mai purtau lumină. Atunci am înțeles că efectul de turmă este o zonă de confort, iar oaia neagră poate fi identificată chiar și atunci când nu este rebelă. 

Dar ce îți mai rămâne în momentul în când crezi că nu mai ai scăpare? Lupta, desigur. Aripile încă nu mi-au fost tăiate pe deplin, încă mai port lumină și ar fi păcat să mă gândesc la ideea că Întunericul va rămâne singurul nostru regat. Paradisul era în pericol, iar îngerii își pierdeau aripile în moduri torturabile. Ideea de iubire a fost modificată prin alte înțelesuri, iar frumusețea se transforma în cenușă. Stelele își pierdeau suflarea, iar acest lucru însemna că și eternitatea avea un sfârșit.
Speranța nu mai era de ajuns, iar rezistența trebuia să fie acompaniată de altceva pentru a putea scăpa din ghearele unor demoni care erau posedați de manipularea conducătorilor săi.