EXISTENȚA PUSĂ SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII

Lumea e cu susul în jos. E încolăcită ca un șarpe, care încet își sugrumă prada. Nedreptatea se află la tot pasul, iar nefericirea o poți vedea pe fețele tuturor.
Parcă vrei să urli și să faci pe toată lumea să tacă, dar nesiguranța preia frâiele și te chircești la pământ în neputință. Eul tău devine minuscul atunci când încerci să te bați cu uriașul numit răutate. Nimic nu mai e la fel, sufletul se schimbă, iar efortul și dedicarea ta, devin praf de nisip. Te simți urât, neputincios. Un om plin de nesiguranță, de dureri și dezamagire.
Ce faci cu viața ta, te întrebi oare? Cine ești, pentru ce exiști? Te urăști și îți zici că nu contezi. Mai marii din jurul tău te uită, te privesc cu dispreț. Niciodată nu te vei ridica la nivelul intelectualității lor, iar viața ta devine insipidă.
Ceea ce credeai a fi adevărat parcă se dovedește a fi iluzie. Nu poți concepe că diferența dintre ei și tine este de mărimea unei prăpastii, iar inima ta uită că nu mai poate suporta altă dezamăgire. Ai încercat să fii schimbarea, exemplul de urmat, dar de cele mai multe ori ai ales să taci, fiindcă ai simțit că e în zadar orice modalitate de a-i convinge că doar împreună puteți răzbi. Inima îți devine amară și astfel te stingi încet.
Exact ca o gură de cafea, dulce-amăruie, așa îți trăiești existența. Nu îți place, dar e mai bine decât să fii adormit într-o realitate falsă