În final

frica e albă, curajul e gri, iubirea e stacojie și ura albastră…

Ies împleticit dintr-un bar obscur. Luminile de pe străzi s-au stins.

A venit dimineața!

Ceața îngreunează mersul legănat, dar ce noroc că nu-i nimeni să mă vadă beat!

Se scutură norii. Un blamat și-a golit sticla cu tărie pe trotuarul lucios,

prefăcându-se că nu a băut niciodată.

Mi-e dor de tine și mă înspăimântă că-n clipa morții tot la tine mi se-ntoarce gândul!

Și năvălește viața apusă care toată a fost un dans și o beție a minții.

Acum, fericirea atârnă într-un ștreang lipsită de nuanțe și tu ești de ghips.

Și în final

frica e albă, curajul e gri, iubirea e stacojie și ura albastră,

dar pentru un orb totul este negru și nostalgia are gust de pelin!

În jur nu-s diavoli cu burțile roșii, ci umbra Leviatanului!

Te văd departe, pe malul stâng, cu aripile întoarse, căzând pe o scară în spirală.

O, noapte de smoală! O, râsetele fecioarelor la colț de stradă!

Da-ți-mi medicamentul neîndulcit!