SATORS V

5

16 iulie, Neightdael

Vocea profesorului îl făcu pe Charon să tresară:

― Astfel de lucruri nu sunt rare, detective! Înaintea ta l-au mai descoperit și alții! Răsucea paharul, făcând lichidul să se lovească de pereții interiori. Privea absorbit mișcarea alcoolului. Ochii îi erau lipsiți de strălucire, în ei se mai reflectă doar culoarea palidă a veiozei. Vorbea absent, ridicându-și sprâncenele și se holba în continuare la obiectul strâns în mâna dreaptă – părea că se gândește la o problemă mult mai importantă: Unii au descifrat un „pater nostra, alpha et omega”.

Charon se săturase să aștepte. Auzind spusele bărbatului sări revoltat în picioare:

― E o crimă, profesore!

― Crezi? Blackwood își întoarse privirile spre detectiv. Nu aș fi atât de sigur. Vezi, tu? Oamenii au avut mereu rituri de o bizarerie incredibilă, iar probabil cel pe care mi-l arăți era mort de mult pe când i s-a gravat…

Tăcu, privindu-l îngândurat pe Coraventti. Fascicolul emanat de veioză îl făcea să pară tras la chip, mohorât și arțăgos. Nu era bătrân, poate că apropia de patruzeci de ani, totuși ceva îl măcina de ajunsese să arate într-un asemenea hal. Detectivul plescăi, terminându-și băutura. Văzuse bagajele din colțul biroului încă de când intrase, iar curiozitatea îl rodea pe interior. Să fi fost profesorul următorul care avea să dispară? De ce pleca în toiul unei anchete? Totuși, nimic nu l-ar fi legat pe Allan Blackwood de tânărul mort, însă pentru vizitatorul său el era unicul care i-ar fi putut furniza informații suculente. Charon nu se putu abține:

― Pleci? Își puse paharul pe blatul mesei, apropiindu-mă de profesor. Ajuns în față lui își sprijini mâinile pe mânerele fotoliului, îngrădindu-l pe Allan care îl privea lipsit de expresie. Clipea des și lent. Detectivul își încleștase degetele în materialul de piele. Blackwood se uită atent la el și îi răspunde pe un ton sobru și șoptit. Bând ultima înghițitură din pahar, expresia feței i se schimonosise:

― Mă retrag pentru un timp, dacă ai nevoie mă poți suna! Plec de dimineață!

― De ce?

A tăcut. S-a ridicat, dându-l la o parte pe cel care îi bloca calea. Cumpăni situația în gând, apoi îi făcu semn cu mâna, invitatului, spre ușă. Se întoarse cu spatele și își turnă din nou lichidul verzui cu gust amar. Charon își dădu seama că nu avea să afle detalii despre misterul care planase din nou asupra micul oraș, iar vocea profesorului îi întărea convingerea:

― E timpul să pleci. La revedere!

Charon se îndreptă resemnat spre ieșire, lăsându-l în urmă pe Allan Blackwood. Până să iasă din casă își îndesă artefactul, înfășurat într-o pânză albă, în geantă. Cu coada ochiului îl văzu pe profesor, înfiorându-se imediat ce închise ușa. Curios din fire, detectivul, se opri, urmărindu-l de afară pe bărbat. Îl vedea, vorbind agitat la telefon, în fața ferestrei și i se părea că se ceartă cu cel de la capătul apelului. „Cu cine se ceartă?” se întrebă Charon, apropiindu-se. Nu îl mai putu observa. Allan trăsese draperiile. Coraventti ridică neputincios din umeri și își continuă drumul pe aleea întunecată. Asupra sa norii se adunaseră. Fulgerele brăzdau curajoase cerul, iar vântul îndoia pomii, dezlănțuind furtuna. În fața blocului neonul bâzâia enervant, dându-i senzația permanentă că e urmărit de o entitate spectrală care se reflecta în fiecare geam al imobilului. Bărbatul își lăsă capul pe spate. Inima îi bătea cu putere. Spre cerul întunecat zburau câteva frunze desprinse brutal din pomul-mamă. Picăturile de ploaie începuseră să lovească cimentul fierbinte. Teama lui Charon se intensifică.