CAPITOLUL II

4

5 ani de la dispariția lui Millo Turner

–Atât momentan, ținem legătura domnilor! Alexandru Maes rămăsese singur în sală, ținându-și mâinile încrucișate sub bărbie, gândindu-se la modul de acțiune al fratelui său. Loren Vans sta în fața clădirii, fumând liniștit ca și când totul ar fi fost normal exact ca o plată întârziată. Stătu o vreme așa, până când atenția îi fu atrasă de bărbatul cu pardesiu negru care tocmai ieșise pe ușa incintei ca un fel de uragan ucigător.

– Nu este ziua ta norocoasă, detective? Loren Vans surâde victorios, îndreptându-se spre detectiv. Robert nu îi răspunse, îl ignoră total, continuându-și drumul spre prima stație de autobuz. Nonșalant se urcă în primul autobuz, coborând tot la fel de indiferent pe cât urcase. Îl supărau oamenii care îl împingeau sau care se înghesuiau, însă nu zisese nimic, mulțumindu-se să le atribuie o grimasă ucigătoare. Ajuns acasă, se așeză pe pat și adormii aproape instantaneu, lucru total ieșit din comun pentru el, cel care lua un pumn de pastile pentru a putea închide ochii. Acum, adormit fiind, se visa într-o pădure, un loc străin lui, căutând semne, indicii, orice lucru ieșit din comun. În spatele său era omul din visul precedent care oarecum semăna cu Loren Vans. Omul îndreptă arma spre detectiv. De undeva din depărtare se făcu auzit un foc de armă, iar omul din fața sa deveni o ființă grotescă: înaltă cât o casă cu patru etaje, cu solzi și ghiare lungi, ascuțite, având ochii aproape uniți și complet negri de nu i se mai vedea albeața care înconjura irisul. Îl speriase, simțea inima cum îi bătea cu putere în piept, dorind parcă să evadeze din temnița de coaste. Se simțea ca un animal vânat, prins într-o cușcă invizibilă. Respira sacadat și începuse să transpire, se uita amețit când la dihania din fața sa, când la o pată roșiatică care se întindea pe cămașa sa. Realiză, mai apoi, că îl doare pieptul, observând șuroaiele de sânge care începuseră să i se prelingă pe întreg corpul, constatând că fusese împușcat. Din locul găurit de glonț începură să se târască încet viermi mici și albicioși, ieşeau și tot ieșeau de parcă acolo ar fi fost cuibul lor de o eternitate; unii începuseră să cadă pe jos, alții se prelingeau pe mâini, pe picioare, alții îi urcaseră pe față și tot continuau să-l acopere. El era speriat, corpul îi amorțea încet, iar viermii îl îngreunau… Se zbătea și se zbătea fără folos! Se prăbușise pe iarba uscată cu respirația tăiată și cu ochii aproape devorați de viermii care continuau să-l sufoce.

Loren Vans – care cândva fusese Allan Blackwood, faimos profesor universitar, doctorand în cibernetică și care cochetase multă vreme cu alchimiștii, ajunsese, pe când dispăruse Millo Turner, să se alăture Corbilor și vrând, nevrând își sugrumase partea integră a celui ce fusese odată, căzând pradă unui viciu mult prea chinuitor: Damian Brega. Loren își urmărea viitoarea victimă; cine a zis că oamenii cu statut social impunător nu au plăceri vinovate? Cea mai mare plăcere a lui Vans tocmai era în fața sa: omul pe care îl observase de câteva zile și care semăna al dracului de mult cu cel care îi bântuia nopțile. Atunci îi încolțise pentru prima dată plăcerea de a vedea sângele care curge când rapid, când lent din trupurile lipsite de suflu. Cu pași de felină și cu un rânjet sinistru, fermecătorul domn îl înjunghie cu precizie pe băiatul din fața sa, lăsându-l să zacă fără viață, pe cimentul rece. Deasupra pâlpâia un neom galben-verzui, iar o pancartă ruptă, băută de vânt, scotea un sunet gol de alamă. Vans mai aruncă o ultimă privire asupra mortului, apoi se făcu nevăzut pe strada îngustă și întunecată dintre blocuri; mergea lent, fredonând un cântec vechi de leagăn.

Telefonul detectivului vibra undeva pe noptiera de lângă pat, însă acesta se lupta cu proprii demoni. Se trezi respirând sacadat. Era speriat și se uita în toate direcțiile, vrând să vadă monstrul din vis și în realitate. Afară se întunecase, iar întregul oraș era cufundat în luminile calde ale felinarelor. În dormitorul lui Robert era întuneric, telefonul, sigurul care lumina încăperea, vibra în continuare. Bărbatul întinse mâna pentru a răspunde la telefon, dar apelul se închise. Încruntat, putu observa mai multe apeluri pierdute de la fratele său și câteva mesaje care îl anunțau că fusese găsită o nouă victimă. Detectivul scutură din cap de câteva ori pentru a-și reveni, observând în treacăt ora indicată de telefonul pe care-l ținea în mână. Era deja târziu, niciodată nu i se mai întâmplase să doarmă o zi întreagă, mai ales până să se întunece afară. Visul avusese să-l țină ocupat pe tot parcursul zilei fără ca măcar să poată observa; pe când era la secție nu se putuse concentra prea bine, îi veneau din nou și din nou pe retină imaginile cu tribul dezlănțuit, iar pe când ajunsese acasă se simțea extrem de obosit, astfel încât adormise fără ca măcar să conștientizeze. Acum se vedea nevoit să plece, iar o migrenă urâtă îl anunța că nu îi va fi foarte ușor.

–La dracu! șuieră în timp ce se îmbrăca cu pardesiul negru, ieșind grăbit pe ușă se chinui de câteva ori pentru a o încuia. Ajuns la locul crimei, Robert Maes fu întâmpinat de Alexandru și de câteva mașini ale poliției. Strada era liniștită, poate mult prea liniștită, doar mașinile poliției luminau o mică parte din alee în roșu și albastru, neonul continua să pâlpâie până când se stinse brusc, nu înainte de a arunca câteva scântei prin jur. De undeva din umbră se arătă Loren Vans, zâmbind:

–Te-ai întors! îl bătu, Loren, prietenește peste umăr pe detectiv, însă acesta nu îi răspunse binevoitor, fie din cauza migrenei, fie din cauza faptului că nu îl plăcea pe acest Loren Vans care pentru el era suspectul principal.

–Și ești suspect… – Robert făcu o pauză, analizându-l pe Loren care își născocea în minte un alibi plauzibil – …de fericit să mă vezi! zise Robert privindu-l serios pe bărbatul din fața sa, apoi se îndreptă spre cadavrul întins pe jos, pentru a-l examina. Lăsat pe vine trase de un colț al celofanului care acoperea corpul neînsuflețit, începând să pună întrebări, neluându-și ochii de la omul din fața sa.

– Nume? ceru, detectivul Maes, să afle.

–Brain Byrne! răspunse Alexandru Maes în timp ce se apropria de fratele său, lângă cadavru.

–Vârsta? Robert nu își dezlipi privirea de la trupul fără viața nici măcar o secundă, uitându-se încruntat, fratele său se aplecă și el lângă cadavru pentru a-l putea observa mai bine.

– Douăzeci – răspunse simplu Alexandru – aș putea spune că este mort de aproximativ două ore! – se ridică – Nu i-a fost furat nimic, telefonul, actele și banii sunt la locul lor…

– Dar dacă avea cu totul alte probleme pe care nu le putea rezolva? li se alătură la conversație Loren Vans. Robert se ridică de lângă cadavru și se uită în jurul său, ațintindu-l cu privirea pe Alexandru, amintindu-și brusc faptul că fratele său nu avea ce căuta într-un loc ca acela:

–Tu, cum de ești aici?

– Vreau doar să te ajut… – îi răspunse în timp ce se dădea doi pași mai în spate, continuând: Nu ai răspuns la telefon, așa că m-au chemat pe mine. Nu văd problema!

– Nu vezi problema? Ți-am cerut ajutor? Nu-mi amintesc! Robert se aproprie amenințător de fratele său; în tot acest timp Loren privea amuzat scena ce tocmai se derula sub ochii săi, căpătând o stare de bine.

–Nu în mod direct. La dracu, Robert, se vede că ceva nu e în regulă cu tine! Și sunt sigur că…

–Și te asigur că nici în mod indirect! Nici să nu te gândești! Nu am nevoie de ajutor! detectivul se îndepărtă de Alexandru, întorcându-se cu spatele și plecând de la locul crimei. Adevărul era că nici el nu înțelegea total ceea ce i se întâmpla. Era debusolat, dezorientat și foarte irascibil, iar asta îl deconecta de tot ceea ce era în jurul său.

–Acum ce vei face? îl întrebă fratele detectivului pe Loren Vans, care ascultase în tăcere conversația celor doi bărbați. Alexandru Maes se aproprie de el săgetându-l cu privirea, bărbatul i se părea extrem de cunoscut, doar că oricât se chinuia nu putea să știe de unde sau în ce context îl mai văzuse. Avea de gând să stea pe lângă acesta, ceva nu îi inspira încredere și avea să afle ce anume.

–Poftim?

– Ai un suspect pe lista ta?

Loren surâse în sinea lui, uitându-se spre cerul înstelat și băgându-și mâinile adânc în buzunare. Tânărul șaten își scoase, din buzunarul hanoracului, pachetul de țigări, întinzându-l spre bărbatul masiv din fața sa.

– Fumezi?

– Nu! răspunse scurt Loren: Nici tu nu ar trebui să… – Alexandru îl întrerupse brusc:

– Minț! tânărul se aproprie mai mult de Loren Vans. Și știu că mai minți în legătură cu ceva! Spune, mă cunoști! Am dreptate?

Bărbatul surâse, prefăcându-se că nu a auzit ultima parte a tot ceea ce a zis tânărul, dacă își amintea cum s-au cunoscut probabil avea să-l dea de gol, iar asta avea să-l coste scump sau cel puțin avea să-l facă să plece din orășelul acela mic și neadecvat care îi plăcea atât de mult, așadar se rezumă la un răspuns total paralel cu tot ceea ce discutaseră:

–Rămân eu aici! Tu, du-te mai bine după fratele tău! încercă să se eschiveze, drept răspuns Alexandru Maes oftă, își aprinse o țigare, trăgând cu putere din aceasta pentru ca mai apoi să expire lent fumul albicios. Liniștea se așternuse între cei doi, vântul șuiera liniștit, mișcând panoul ruginit și zăngănitor. Alexandru își puse mănușile și reveni la examinatul trupului fără viață. Gândul îi fugea totuși la bărbatul din spatele său, care-l scruta cu privirea.

–Trebuie să îi facem autopsia! Luați-l! tânărul Maes era foarte sigur pe el, își dorea să afle adevăratul făptaș al crimelor – pe care de altfel le considera mult mai profunde decât se arătau a fi – dovedindu-i astfel lui Robert că era priceput și că putea fi de mare ajutor la secție. Echipajele părăsiseră zona, iar Loren Vans îl privea cu interes pe fratele detectivului, care se așezase pe bordura de ciment, aprinzându-și din nou o țigare. Pentru un moment își imagina faptul că l-ar putea omorî chiar în seara aceea, în momentul de față, fără ca cineva să-l suspecteze pe el, înainte ca tânărul să-și dea seama de cine era el cu adevărat, însă gândul îi dispăru rapid deoarece ar fi ieșit el la lumină ca și criminal, prin simplul fapt că acel detectiv era mult prea paranoic și sigur s-ar fi implicat în moartea unui apropiat.