„Sst”
Iarăși plâng, dar plâng mătase
Să îmi țes apoi batistă din ea
Și să-mi șterg lacrimile acide.
Suspin și nu mă opresc
Decât aproape de colaps,
Ca să simt tot.
Cu o mică amețeală
Mă deconectez, ignor tot,
Mă opresc din plâns,
Dar simt că nu am terminat.
Cuminte stau și vărs subtil
Fir fierbinte de suflet spart,
Căci se umflă-n mine tristețea
Și nu pot să o mai ascund.
Dar nu mai contează.
Secată de orice putere,
Nu-mi rămâne decât să scot
Tot ce zace rău în mine,
Să mă liniștesc apoi
Când oi reuși, nu contează,
Știu doar că tot va veni
Și momentul liniștii,
Ca cea simplă și răcoritoare
De după o furtună fioroasă,
Ca cel moment dulce
Când totul va fi amuțit,
Și nu voi rămâne decât cu mine
Și realizarea a cine sunt,
A ce mă doare și de ce,
Și a cum să fiu, din nou,
Cu adevărat fericită.
Voi ajunge și acolo.
Voi fi mândră de mine.
Îndur astăzi tot ce mă apasă.