Suflet de poet
M-am îngropat cu fericirea,
departe ești de mine,
Tu, chip ce cauți nemurirea,
tu, suflet fără de iubire!
Cum mișelește stai ascuns,
în gândul fără patimi
Și curmi viața fără sens
a ochilor în lacrimi.
Rănită, sângerând pe jos
Se-adună inima trădată,
Cum arde dragostea pe dos
în veci ucisă și uitată.
Ce goală e o amintire,
când se transformă-n amăgire!
Dar, știi, nimic nu e corect,
Al tău rău nu-i cu putință,
Căci un suflet de poet
respiră prin suferință.