Onomator, creator de nume
Azi dimineață când m-am trezit
Cineva mi-a deschis sertarul cu amintiri
Nu a luat mare lucru de acolo
Decât numele
Sau poate că mi l-a furat… Ce hoț netrebnic!
Am rămas singură pe lume
Ce este un om fără un nume?
Îți spun eu! Nimic!
Ești egal cu zero.
Repetă după mine : “Sunt unt un monstru fără nume singur pe lume”.
Nu a mai rămas nimeni în universul pustiu
care să mă strige. Ce păcat, căci aveam un nume foarte frumos…
Ființele vii se identifică și se recunosc după nume
Chiar și animalele le poartă
Dacă nu am unul… oare sunt mort?
Cum poate cineva să-mi folosească numele fără să-mi ceară voie?
Am uitat cine sunt… fără nume nu-mi aduc aminte ce-mi place să fac, ce pasiuni, ce gânduri am,
pe cine iubesc.
Fără nume sunt… de fapt nu sunt! Nu exist!
Onomator, cel care mi-a dat numele, mi l-a luat
Căci am uitat ce însemna el pentru mine.
Așa că m-am rugat la el: “Oh, tu! Cel care ai puterea de a crea, te rog din adâncul ființei mele să-
mi înapoiezi, căci fără el sunt pierdut!”
Atunci când am deschis din nou sertarul
A apărut… Da! Stătea ghemuit într-un colț și l-am scos de acolo
Săracul! Ce speriat era
Așa că l-am îmbrăcat din nou și mă simțeam atât de mândră că mi l-am recăpătat.
Ai mare grijă de el. E tot ce ți-a rămas! Altul nu mai primești.