Între lumi
Sfârșit de aprilie,
Sfârșit de poveste.
Ispășită de noi,
Izgoniți din Eden,
Pogorâți în eter.
Un cordon din fire de nisip,
Mă lovește în fața arsă de soare,
O punte ce leagă părțile
descompuse ale ființei mele.
Ceasuri ticăie din pereții decojiți,
Îmi spun că nu mai e timp,
Că m-am ratat dinainte să încerc,
„It is what it is”
Și ce este până la urmă?
O mare de nimic,
Valuri de încercări,
Stabilopozi de regrete,
Alge de rușine.
Cu mâinile îmbibate în noroi,
Îmi atingi fața.
Mă murdărești de minciuni,
Scluptezi lutul din promisiuni.
Rămân în urmă galerii de tablouri stricate,
Cu colțuri rupte și culori înghețate.
O graniță ce separă banalul de genial,
Contopindu-se în ideal de neatins,
Prinzând rădăcini în pământul secătuit,
Și izvorând în norul dintâi al apogeului divin.