Declin
o frumoasă prezentare, mortul șade lângă crin
inspirată de durere și cu glasul său blajin
o măicuță, lângă groapă, legănând al său fecior
ca pe-o frunză muribundă pe truditul ei picior
varsă patimi și cu glasu-i furnicat de disperare
învelește tot mormântul în parfum de lăcrămioare
și cu aripile frânte, îndreptate către iad
pe o margine de munte, un sărut îi cade fad
mai aproape, mai departe, gheare vor a-l spânzura
toată inocența firii pe cavou va picura
— dormi pe plânsetele noastre, somnul fie-ți doar profund
rușinoasă e iubirea pentru sufletul flămând
de-ai să crești fără de tată, după cer să nu tânjești
de-ai să crești fără de mamă, de pământ să-ți amintești
trupurile noastre calde pentru viermi se vor răci
și privirea noastră dulce printre flori va hoinări
tu din veacuri îndrăznește să culegi doar trandafiri
căci părinții tăi, copile, au murit ca doi martiri
doar pământul se deschide pentru mersul lor murdar
să râvnești la nemurire cu otrava-n buzunar
să deschizi tu ochiul sorții, să-l provoci încrezător
dezlipindu-te de cer, să fii mândru muritor
căci de arta și-ar permite universu’ a-l cuceri
omul n-ar mai vrea să spere la frumoase veșnicii
un trup gol și versul lumii de-ar dori cu-nțelepciune
să te-ndemne la credință, la amor și rugăciune
să rămâi fidel trăirii! caii vor goni pe câmp
să te duci cu ei departe și să uiți de-acest mormânt
de păcat să te ferești ca și cum ar fi o ciumă
eu te las acum să pleci! moartea mă va lua de mână…
și rostind aceste sfaturi maica s-a cutremurat
lângă mort căzu ca noaptea – pruncul neajutorat
cu mânuța lui zdrobită de amarnice iubiri
îmbrăcă privirea mamei în veșmânt de amintiri
aruncă pe-obrazul dânsei tot nisipul dintre lumi
înghiți tot universul, printre sclavi, printre stăpâni
cuceri mirosul acru al privirii înapoi
și-și plecă în taină capul, transformându-se-n strigoi
lângă nuditatea speciei freamătul i-a fost străin
este timpul revenirii la amarnicul declin?