Unu hip și două hop
Coastele mi se amestecă până la refuz de când ai dat cu ceasul morții de mine. E trecut de 1:25 și încă aștept să fii tras pe nas prea mult vers și să-mi scrii. De când te-ai întors încă aștept să – mi te pui răstignit în fața mea, ca pe cruce, cu hainele lăbărțate și să adie în vânt de draci și spermatozoizi, lipsite de fermoarele numite – noile prejudecăți ale minții orfane. Am vrut să beau o bere cu tine, să-ți sorb ochii, să-i mănânc pe viu, să-mi trec mâna prin părul tău să văd (dacă) mi se mai încurcă curajul și să-ți gust limba până când facem muzică pe a ta, înăuntrul tău, să fie doar note de „așa da” sau „așa nu” să fii tu cu mine sau el cu ea. E o galaxie când îți miros ceața pe care o aduci, iluziile pe care le îmbeți în alcool de dor, drogurile pe care le zdrobești sub tălpi de papuc și le amesteci voit cu var, bucăți de perete, lapte praf și un strop de cianură. Cocktail de mișcă-te așa, vino-ncoace, ia-mă așa, lasă-mă dincolo, trage-mă de aici, spune- mi la ureche. Încet, în șoaptă, tare, repede, aproape, departe. Sincer nu știu dacă ești cald, ca un cârnat de crenvurște ce se pregătește să fie hot dog pentru copil flamand sau – sincer nu știu dacă ești rece, ca fostul de a fost să fie furtună de zăpezi și bulgări de nea mototoliți împuțit între două inimi jucăuș mirosind a ego, parfum ieftin, frici, obsesii și iubire. Mi-ai spus că o să scriu din nou și nu te-am crezut, te-am așteptat să suni, pe el (aproape) că l-am așteptat să-mi dea mesaj; oare ce gust au buzele tale la 1:43, oare cum ți-ar aluneca mâinile pe mine, oare le-ai ține strâns până când unghiile s-ar prelinge-n carnea mea vie – dar niciodată atât de animalic, ci artistic umblând în voie.