1. Voci

Scormonesc prin moarte în căutarea vieții,

Însă nu văd nimic din cauza ceții,

Am sufletul de gheață,

Inima și-a pierdut ale ei bătăi,

Aș putea să calc prin foc și gheață.

Însă la mine în suflet sunt doar ploi.

Am crezut că sunt de neatins,

dar de fapt eram moartă;

Păturica roz în care înveleam

ca să mă protejez de răul lumii de afară

e acum un cearșaf alb și infinit cu miros de rai.

Toți plângeau după mine.

Peste câteva minute aud glasul mamei:

,,Copilă, de ce ai plecat asa repede?

Mai bine eram eu în locul tău.”

Îi transpirau palmele.

Și mie… îmi părea rău.

Apoi pașii lor se auzeau tot mai încet

Semn că au ieșit și m-au lăsat aici

În salonul alb, cu vocile din capul meu.

Care vor fi aici, mereu.”