10. GARA TIMPULUI I

În întunecimea micuței gări

De la periferia orașului

Îmbâcsit de emanațiile

Creierelor lipsite

De vreo urmă de luciditate

Urcă și coboară

Treptele obosite

Mii de furnici pestrițe

Alergând către și dinspre

Expresul de Nicăieri

Mai fluieră

Din când în când

Din gând în gând

Pufăindu-și trabucul

Liniștit

•

E șase și șaptesprezece minute

Fluierul se aude

Pentru ultima oară

În micuța gară

Gara dispare

Dispare cu tot tumultul

Unei dimineți obișnuite

De Luni