7. RENAȘTEREA

Precum focul ce mistuie

Și preschimbă-n cenușă

Tot soiul de lucruri

Ce spațiul năbușă

•

Și zboară cenușa

Către cardinale

Umbrind orizontul

Și a mea cărare,

•

Tot așa al meu suflet

Se năruie-n chinuri,

Mai simt uneori

Ale sale suspinuri.

•

Precum cenușa

Ivită din foc,

Tot astfel în lume

Eu am să mă-ntorc.

•

Particule-scrum

Din focul vieții

Se-nalță acum

Unindu-și gameții.

•

Cenușa renaște

O mână suavă,

Ce scoate din mâl

O uitată epavă;

•

Începe s-arunce

Pe cer o pictură,

Zămislită din fumul

Distrat prin natură.

•

Creează din chin

Un alb-negru portret,

Al celui ce-n lume

Se naște poet.