7. RENAȘTEREA
Precum focul ce mistuie
Și preschimbă-n cenușă
Tot soiul de lucruri
Ce spațiul năbușă
•
Și zboară cenușa
Către cardinale
Umbrind orizontul
Și a mea cărare,
•
Tot așa al meu suflet
Se năruie-n chinuri,
Mai simt uneori
Ale sale suspinuri.
•
Precum cenușa
Ivită din foc,
Tot astfel în lume
Eu am să mă-ntorc.
•
Particule-scrum
Din focul vieții
Se-nalță acum
Unindu-și gameții.
•
Cenușa renaște
O mână suavă,
Ce scoate din mâl
O uitată epavă;
•
Începe s-arunce
Pe cer o pictură,
Zămislită din fumul
Distrat prin natură.
•
Creează din chin
Un alb-negru portret,
Al celui ce-n lume
Se naște poet.