O bucată de lumină

Am găsit o bucată de lumină pe jos, în drumul meu singuratic către casă și m-am uitat în jos la bucata galbenă ce lumina uitată-n marea gri de asfalt rece. Am vrut să ridic bucata de lumină, o lumina până și luna și mi-am zis că poate o să am și eu noroc după toții anii ăștia pierduți simțindu-mă acompaniat doar de un puternic teribil întuneric; dar mi-a șoptit vântul că-i doar o bucată de pâine fără miez – și mi-a și furat pălăria gri dăruită de soție. Dacă ar mai fi trăit soția mea Bri, mi- ar fi spus că atunci când ceva-ți cheamă privirea și lucește-n fel aparte, îți sticlește-n iris și te atrage cu un cântec unic nerostit, să te lași purtat de cântec și să-ți întinzi mâinile către notele muzicale, căci nu degeaba tu auzi ce alții nu pot să audă. Uite așa mi-am pierdut iar norocul și ani mai târziu îmbarcat pe patul plecării fără bilet de întoarcere, mă gândesc și acum la acea bucată de lumină ce alții o numesc pâine.