Ziarul

Deși eu nu beau cafea și n-am băut vreodată, în dimineața senină, atunci când intru în bucătărie, urmându-mi rutina zilnică și pregătită să citesc ziarul nou, pe masa mea albă și rotundă, se află și de această dată o cană de cafea proaspătă și aburindă. Mirosul îmi pătrunde cu putere în nări, îmi trezește zgomotos simțurile și mă zgâlțâie de câteva ori, spunându-mi cât de neobișnuit, ireal si sinistru, dar totodată mai mult decât prezent și mai mult decât real îmi este acest moment ieșit din tiparele normalității, moment ce are loc zilnic, moment care a ajuns să-mi fie rutină și acțiune biblică, ce se repetă cu exactitate în aceeași măsură, practicând aceleași obiceiuri cu strictețe.

Mă trezesc, mă spăl pe față și pe dinți, deschid ușa din față și culeg ziarul de pe jos, îl port cu mine de-a lungul holului până în bucătărie, mă pregătesc să-l citesc și încremenesc atunci când văd din nou pe masă o cană neagră plină cu cafea. Iar apoi mă scutur de cele văzute, iau cana în mâini și îi vărs conținutul în chiuvetă, așa cum fac de fiecare dată și o las să zacă cu apă caldă înăuntru și puțin detergent de vase. Mă așez la masă, deschid ziarul și-l citesc din partea opusă, așa cum îmi place mie să fac, de la sfârșit spre început. Și printre paginile mari și gri ale ziarului, exact la mijloc, dau de o mică bucată de articol ce-mi atrage atenția și spune așa: „O locatară a unui bloc din București din zona Tineretului s-a stins tragic din viață în data de 13 mai, în urma unui atac violent cu sânge rece chiar în apartamentul acesteia. Polițiștii au găsit-o pe tânăra femeie zăcând mutilată într-o baltă de sânge în bucătărie, singurul indiciu lăsat în urmă fiind o cană plină cu cafea. Experții susțin că această cană de cafea a fost preparată de unul dintre agresori. Din păcate, la fața locului nu s-au găsit amprente, iar cazul a rămas nerezolvat.”