Ochii morți, începutul sfârșitului

Ochii morți se regăsesc cu trupurile ce aproape sunt încă vii și coastele se unesc într-o îmbrățișare umedă și rece. Mi-a fost dor să-ți mângâi oasele și să simt cum sângele tău se amestecă cu sângele meu în vene și totul devine o explozie de culori.

Să te simt așa, când pielea ți s-a scurs de pe trup în cele mai întunecate adâncuri, iar ochii tăi s-au rostogolit tocmai până la fundul celor mai adânci lacuri blestemate; încă știu cât de frumos ești pentru că te simt, chiar de chipul ce odată mi-a stârnit pentru prima oară o intrigă nu mai e aici, capetele noastre se ating și se sărută, chiar de nu mai avem căldură a buzelor și moliciunea lor nu o mai simțim. E frumos să știu că încă ne mai privim și ne lăsăm sufletele să bată-n voie și plăceri la unison, chiar și acum, la începutul sfârșitului.