Octombrie, mă doare

Oh, octombrie, mă doare! Mă doare că vrei să faci din mine întunecime și groapă adâncă-n pământ! Mă obosește că vrei să mă obosești și vlagă parcă nu mai am. Astăzi octombrie, astăzi sunt un pește de un portocaliu pal, ce plutește mort în cerc, în apa gri ca de piatră.

Oare mă iubești, octombrie? Oare mă dorești?

Ce e mai rău? Să mă simt atât de grea, ca și cum suflet n-aș avea și car aiurea – târăsc după mine un morman de carne putrezită și fleșcăită – miroase a piele arsă, ochii ușor îi închid și aproape că adorm. Mă trezește un miros puternic, înțepător, dar în același timp prăfos. Ce-i asta, octombrie? Să fie răzbunare de toamnă?