Vene de papirus

Aș lua acul aparatului de tatuaje și l-aș folosi pe post de peniță a unui elegant și delicat stilou realizat din argint și pulbere de stele. Aș scrie pe buzele tale poeme întregi și ți-aș săruta fiecare geană în parte, în timp ce șoptesc povești de adormit suflete obosite, în urechea ta stângă. Aș trece culori ale iubirii prin părul tău și aș planta păpădii la tine în inimă, doar ca să vezi cât de verde-mi ești, așa de iubit! Eşti un smarald pentru mine și oh, ochii tăi de nuanța soarelui topit; pielea ta iubită de păsările tropicale și gustul tău de rodie, împreună cu mirosul tău de lapte cald, pace interioară și fursecuri cu ciocolată făcute din inimă și cu inimă. Tu, sânge rubiniu al lui Zeus; tu, baladă de dragoste și frumusețe pură; venele tale ilustrează tablouri de „uite cât de frumos e pe câmpul meu, totul îmbrăcat în haină fină aurie și uite cum copiii se hrănesc cu porții de lumină infinite și adulții pictează vieți frumoase din culoarea esenței lor, iar îngerii recită poezii despre adevăr și profeție, în timp ce firele de iarbă cântă melodii armonioase- n vânt”. Aproape că-mi pari ireal, Apolodor, ca un ghiveci mândru de flori, plin cu pământ fertil și mici flori de diferite culori; aproape că- mi vorbește numai dorul – de piele caldă capabilă de iubire și inimă care pompează blândețe și sclipici albastru; aproape că transform ghiveciul maro de pe bătrânul pervaz în om cu păr castaniu și ochi de cremă de zahăr ars. Apolodor, știu că ești real, căci ți-am mângâiat buzele cu cuvinte încă nerostite și am lăsat cerneală acolo, ca data viitoare când mă săruți, să ne curgă poemele-n vene.