Tandem

Și inimi și voci și aripi și pulsații din centrul Pământului lucrează în tandem la tot ceea ce ne alcătuiește nouă realitatea. Cât de recunoscători ar trebui să fim unui necunoscut ce unește atâta diversitate într-un ambient atât de omogen: VIAȚA. Tandemul culorilor ce se prefac că ne iubesc ne luminează angoasele vieții și chiar și așa, totul nu este mereu colorat în roz. Zgomotele mă fac să-mi întorc privirea, un loc de joacă pentru copii, iar pe cer un stol de păsări ce se îndreaptă spre meleaguri mai bune. Și pe cer e harababură, niciun strop de liniște și nici de ploaie. TANDEM: cerul și pământul. O bicicletă ce gonește fără sens pe o pistă cu direcție înainte, spre viitor, fără cale de întoarcere. Și nici nu poți să arunci o privire peste umăr să vezi dacă nu cumva ți-ai pierdut în trecut vreo frică, vreo iubire… dar ce e trecutul când toți pășim în tandem, pe ritmuri vibrante de vânt. Ce melodie, ce realitate adevărată… ce trist pare totul dacă îl privești individual. Dacă pui tot lângă tot iese o poezie… ce ritm, ce măsură! Dar în ce măsură este omul să judece ce este creat pentru el?