Frig în atriul stâng

Nu de mult te-ai mutat în periferia inimii sub pretextul că este prea multă lume în centrul ei. Te-ai dus în cel mai extrem punct al atriului meu stâng, unde e frig și întuneric. E un loc care ți se potrivește: liber pentru că te simțeai prea sufocat de sentimentele mele ce se înmulțeau la fiecare sărut, răcoros, întunecat. Ți-aș fi recomandat orice alt organ, chiar și mintea care era deja obișnuită cu tine și cu ideea unei existențe ,,a ta” pe pământ și totodată în viața mea. Ești în inima mea de unde nu am putut încă să te scot, dar la întuneric pentru că nu pot ține în lumină o persoană care mi-a stins stelele de pe cer precum sunt stinse lumânările de pe un tort aniversar al unui copil de numai cinci ani. Ai plecat în grabă, ca o iarnă aprigă, atât de rece, atât de gheață… iar pe acest derdeluș format îmi alunecă spre sfârșit admirația și tot ce sufletul ți-a oferit la pachet cu asta. Sper că-ți e bine, că stai confortabil în noua ta locuință. Încă te mai simt uneori când te gândești la mine, mă doare inima, se face frig în atriul stâng…