Un rol gratuit

Pe un zid murdar și scrijelit cu inițiale, am observat cum se zbătea în bătaia vântului un afiș pe care scria puțin șters cu majuscule: „SE CAUTĂ ROL DE IUBITOARE”. Ce invitație tentantă de a face parte din viața cuiva. Nu îl cunosc, dar cât de greu poate fii să obții un rol gratuit în viața cuiva. Un rol gratuit… bun? Rău? Ce impact o să aibă asupra mea? O să mă influențeze, o să-mi influențeze viitorul, un viitor lângă un om pe care niciodată nu o să-l cunoști suficient. Un film în care eșuăm împreună ca actori sau evoluăm pentru alte personaje mai potrivite.

Entuziasmată m-am așezat la rând pentru un rol în viața ta. Treceau pe lângă mulțimea de domnișoare nerăbdătoare să-ți îmblânzească firea, fete ce au eșuat… unele cu fața în batistă, altele cu zâmbetul pe buze, altele indiferente. Ne-ai permis să intrăm în sală să vedem cât de prost jucau teatru cele ce nu aveau talent. Atunci m-am întrebat: „Oare cât de bună sunt eu sufletului tău?” și am dat să plec. La ușa de la ieșire un copil m-a tras de mână și mi-a șoptit: „am obosit, te rog rămâi să-mi vindeci rănile.”

Lasă un răspuns

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.