O dimineață

Un colț de soare ce pătrunde încrezător printre crăpătura formată între draperiile argintii, lăsată de fapt peste noapte spre a intra în siguranță lumina stelelor tăcute. Îmi mângâie obrazul și îmi luminează fața, lăsând să iasă la iveală cearcănele ce trădau atâtea nopți plânse în urma umbrei tale ce se strecura pe ușă afară.

Era ora opt și jumătate, știam precis din vremea când te trezeai să ne faci cafeaua. Aveai ritualul tău, mă sărutai pe frunte și când îți părăseai locul din pat îmi dăruiai și partea ta de pătură, îmi aranjai părul răvășit ce-mi acoperea fața și te îndreptai pe vârfuri spre bucătărie.

Acum împart patul doar cu timpul, un timp ce mi-a rămas doar mie și soarelui de dimineață. Și cât urăsc diminețile, atât de frumoase și calde mi se par. Diminețile… diminețile pline de miros de cafea sau lavandă, diminețile însorite ce vestesc o zi lungă și plină de energie, dimineți singură când împart iubirea și patul doar cu mine.

Încă un soare arzător ce-mi deschide ochii, murmur încet, îmi dau părul de pe față și zâmbesc ca un copil, ce atingere… Soarele mă iubește și eu îl iubesc pe el… încă câteva minute de somn.