Venin

Ți-am prins sufletul abandonat pe buzele prăpastiei și ți-am bandajat de trup spre vindecare demnitatea. N-am cutezat să te las să cazi nicio secundă în mreaja necuratului și să te împing la păcat în brațele acelei femei viclene. Mă uit la pieptul tău, iubitule, cel sângerând… și mintea parcă îmi joacă feste. Este oare acel gol locul unde ți-a stat cândva inima mea? Sub coastă ai o săgeată înfiptă, dar tot nu simți că totul ți-e dat spre uitare. Nu a putut să-ți scoată din ființă ființa mea și te-a otrăvit cu venin pătrunzându-ți pielea. Viața ți-e pe ducă și e doar de dor, de dorul sângelui ce nu cu mult timp în urma îți zvâcnea prin vene. Trupul ți-e pe moarte, dar sufletul ți-l pot salva din ghearele gheenei. Mă doare să te văd tânguindu-te. Trag aer în piept și sărutându-ți buzele însetate te eliberez de săgeata ce-ți prelungea cu durere viața. Te uiți în ochii mei și văd cum fără cuvântare destăinui regrete. Cât venin poate să poarte în suflet o femeie? Cât să distrugă viața unui iubitor și să-i putrezească ființa. Totul s-a stins pentru noi. Trupul ți-e mort, iar sufletul îți va trăi veșnic prin mine.