Amurg violent

Cu trupul plin de vânătăi și palmele sângerânde de la funia de care am tras cu ultimele puteri în lupta cu viața. Am reușit să ridic privirea către cerul ce se crăpa sub nori. A mai trecut o zi, am mai învins o bătălie. De fiecare dată când deschizi ochii dimineața accepți o nouă provocare a lumii.

Te izbește în față un tumult de culori, printre care predomină un amurg de violete. E oare apus sau răsărit? Buimacă sunt după încă o noapte îmbătată în miros de bujori, lavandă și trandafiri uitați la fundul glastrei. Îmi îmbib iar fața în perna umedă de lacrimi, a fost o noapte lungă. Machiajul întins pe întreaga față, uscat de timp și suspine, mă face să par bătrână și neputincioasă. Dar poate adolescența este bătrânețea copilăriei și trecea vremii se resimte la orice prag.

Îmi atrag atenția draperiile de la geamul crăpat din dormitor, valsează energic pe ritmuri de furtună, printre sclipiri purpurii de fulgere pe un cer acum cenușiu. Nu-mi dau seama dacă e dimineață sau seară.

Puternic tresar la fiecare tunet și îmi ating cu grijă vânătăile provocare de dorul atingerilor tale.

Acum mi-am dat seama, este puțin trecut de ora șapte!