Îngeri pentru demoni

Sunt egoistă dacă spun că te vreau înapoi? Căci doar în brațele tale somnul meu avea liniște. Nu suportam să văd furie în ochii tăi, iar tu nu suportai să-mi vezi lacrimile. Îți eram calmant pentru orgoliu sau poate doar s-a nimerit să fiu acolo din pur destin sau pură întâmplare. Te luam în brațe să îți calmez demonii, iar tu îmi îmbrățișai înapoi îngerii. Eram în pură simbioză, parcă trăiam unul pentru celălalt. Tu te hrăneai cu tinerețe, eu mă hrăneam cu grija ce mi-o purtai. Mă simțeam atât de fragilă, dar totuși atât de puternică, căci eram singura ce-ți putea sta în calea ieșirilor tale nervoase. Nu te-am iubit într-un mod anume, dar îmi erai indispensabil în acele momente. În nopți în care eram pândită de șacali, tu erai tigrul ce-mi oferea apărare. M-ai lăsat să mă descurc singură în lume după ce te-ai asigurat că am crescut departe de brațe prădătoare în nopți vulnerabile și că am învățat să mă feresc singură, adormind cu gândul la tine, simțindu-ți brațele în jurul meu. Aș mai da o zi și o noapte pentru câteva ore de liniștea ta. Sau chiar mai mult pentru că acele momente au fost neprețuite.