Nu mă poți iubi

Le sunt străină vocii tale și gândurilor prin care rătăceam cândva. Îi sunt străină pielii tale pentru că acum poate ți-o atinge altcineva. Am devenit străinii unei iubiri neîncheiate. Am devenit străinii propriei noastre povești.

Nu mă poți iubi, așa cum plantele iubesc apa, așa cum soarele iubește pământul, iar stelele luna. Nu mă poți iubi suficient de mult încât să îmi netezești sufletul plin de răni, una mai adâncă decât cealaltă. Nu mă poți iubi încât să-mi meriți zâmbetul și privirea. Ce dai în schimbul clipelor de amor profund? Un străin mi-ar oferii o floare în schimbul unei lacrimi de fericire. Tu nu-mi oferi nici măcar… timp.

Îmi sunt străină până și mie. Aparțineam inimii tale și străin mi-a devenit și locul din ea. Oare străin te simți și tu față de tine, om ce cândva te numeai al meu? O să-ți simți lipsa pentru că te-am luat cu mine, să te fac străin, dându-te uitării.

Și ce străină mă simt de iubire. Poate că nu am putut să o cunosc niciodată. Deși i-am întins mâna, aceasta nu și-a întors privirea către mine.

Nu mă poți iubi tu și nici în urma ta nimeni nu o să mai poată.