Cea mai sinceră declarație de dragoste

Au ars pereții casei în care am locuit și stâlpii de electricitate.

În urma lor au rămas nori de cenușă vie și valuri de scurm.

Am știut că urmează să distrug totul încă de dinainte

să mă întorc cu chibriturile de pe drumul de la marginea orașului,

unde m-ai abandonat.

Promiteai să te întorci, dar expresivitatea ochilor flămânzi de nou

te-a trădat și am înțeles că nu am niciun sens în locul din dreapta

inimii tale nătângi.

De ce obișnuim să lepădăm vorbe în vânt și încercăm să hrănim

iluzii? Adevărul durează doar o clipă: nu te pot iubi, nimic mai mult.

S-a înserat și s-a tot înserat, apus de noi pe drumul despărțirilor de mai.

Te-ai temut zadarnic c-am să mă opun și nu o să îți permit

să cauți fericirea.

Ne-am înșelat – și eu, și tu.

Privesc sticlos cum flăcările vii cuprind pădurea și îi promit

că nu o vor părăsi.

Asta este cea mai sinceră declarație de dragoste.

Casa care a ars nu era a noastră.